Condamnat în Dosarul Băneasa, Prințul Paul nu a fost găsit acasă de polițiști.
”Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obținere a mandatului european de arestare și implicit a urmăririi internaționale”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Surse judiciare au declarat pentru G4Media că Paul al României ar fi în Portugalia, conform declarațiilor soției acestuia în fața autorităților.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.