retinut, sala, jocuri, craiova

Un poliţist de la Postul de Poliţie Fărcaşele, judetul Olt, a fost reţinut joi seara pentru luare de mită şi trafic de influenţă, după ce în cursul zilei a fost prins în flagrant primind 750 de euro drept mită.

“Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, rezultă că există probe/indicii temeinice, care conduc la bănuiala rezonabilă că la data de 17.12.2020, în jurul orelor 11:30 – 11:45, agentul şef principal de poliţie M.G. a fost surprins, în flagrant, în timp ce primea suma de 750 euro de la martorul denunţător V.D.C., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri, referitor la cercetările penale pe care poliţistul le-a efectuat într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care denunţătorul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, astfel încât cercetările penale efectuate în respectivul dosar penal să-i fie favorabile denunţătorului.

Totodată, agentul şef principal de poliţie M.G. s-a prevalat de o pretinsă influenţă asupra procurorului de caz, spunându-i denunţătorului că l-a determinat pe acesta să dispună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată faţă de persoana sa”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

1 COMENTARIU

  1. Pe sefii lui I a intrebat cat procent primeau din spaga. Acest politist a fost premiat recent developments sefi cu mari sume des bani pentru merite deosebite. Colegii lui care lucreaza corect nu au acces la premii ca nu iau mita SI nu au ce sa dea mai departe. Asta e publicitate a sistemului caracatita a fost si ramane. El poate a fost un Mic tentacul care nu mai asculta de superiori

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here