Activitatile independente ingropate de Guvernul Ciolacu! Pe langa cele trei plafoane, 6-12-24,  apare un nou plafon, cel de 60 de salarii, potrivit proiectului de lege pentru modificări fiscale publicat de Ministerul Finantelor.

Pentru activitatile independente vor fi achitate contribuții la sănătate (CASS) în funcție de un sistem de 6-12-24-60 de salarii minime pe economie, care va înlocui actualul sistem, de 6-12-24 de salarii minime pe economie, potrivit profit.ro. Anterior, Ministerul Finanțelor a intenționat ca în intervalul 6-60 salarii minime, contribuția să fie plătită la venitul obținut. Sub 6 salarii nu va fi plătită contribuție la sănătate, iar pentru venituri care depășesc 60 de salarii minime, contribuția va rămâne limitată la cele 60 de salarii. Măsuri propuse:

a) Modificarea regimului aplicabil în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, astfel:

Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, altele decât cele realizate în baza contractelor de activitate sportivă, potrivit legii, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pe fiecare sursă de venit, la o bază anuală de calcul egală cu venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată, după caz, care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egală cu nivelul de 60 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabilii care realizează venituri din activități independente, altele decât cele realizate în baza contractelor de activitate sportivă, potrivit legii, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei anuale de calcul. Pentru declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate acești contribuabili depun declarația unică la termenele și în condițiile prevăzute în cazul impozitului pe venit pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente.

În situația în care baza de calcul, cumulată din una sau mai multe surse de venit din activități independente, corespunzătoare veniturilor estimate/realizate sau pentru care s-a aplicat reținerea la sursă în cursul anului, după caz, este mai mică decât cea corespunzătoare unei baze de calcul egală cu nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente datorează o diferență de contribuţie de asigurări sociale de sănătate până la nivelul celei corespunzătoare bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară.

Pentru calcularea și declararea acestei diferențe de contribuție de asigurări sociale de sănătate, persoanele fizice depun declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor. Diferența de contribuție de asigurări sociale de sănătate nu se datorează în cazul în care, în anul fiscal precedent, persoana fizică a realizat venituri din: a) salarii și asimilate salariilor la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile;

sau b) din drepturi de proprietate intelectuale, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din investiții sau din alte surse, pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară.

De asemenea, nu datorează diferența de contribuție de asigurări sociale de sănătate persoanele fizice care, în anul precedent, s-au încadrat în anumite categorii de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate expres menționate de lege.

În cazul veniturilor realizate în baza contractelor de activitate sportivă, plătitorii veniturilor calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către beneficiar, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.