Seceta a grăbit recoltatul porumbului în Dolj. Fermierii au început deja campania!

Seceta a grăbit recoltatul porumbului în Dolj. Fermierii au început deja campania!

Seceta severă din această vară a schimbat calendarul lucrărilor agricole. Dacă în anii trecuți, la începutul lunii septembrie, recoltarea porumbului era încă departe, anul acesta fermierii din Dolj au început deja să intre cu combinele în lanuri.

În zonele în care culturile nu au fost complet compromise de lipsa precipitațiilor, porumbul a ajuns mult mai repede la maturitate, iar recoltarea este deja în plină desfășurare sau, în unele exploatații, chiar încheiată.

Situația este vizibilă mai ales în sudul județului Dolj, una dintre zonele puternic afectate de arșiță.

Temperaturile ridicate și lipsa ploilor din această vară au grăbit coacerea porumbului, astfel

că fermierii au fost nevoiți să devanseze cu săptămâni bune campania de recoltare.

Deși seceta a afectat serios culturile, primele rezultate din teren nu par să fie atât de slabe

pe cât se temeau agricultorii. Acolo unde plantele au reușit să beneficieze de ceva

umiditate în perioadele importante de vegetație, producțiile sunt considerate acceptabile,

chiar dacă rămân sub nivelul unor ani favorabili.

Fermierii spun că situația diferă însă foarte mult de la o zonă la alta și chiar de la un lan la

altul.

În suprafețele afectate puternic de secetă, producțiile sunt mult mai mici, în timp ce în

zonele unde culturile au rezistat, recolta poate fi mai bună decât estimările făcute în

mijlocul verii.

Campania de recoltare a porumbului continuă în mai multe localități din Dolj, iar în

următoarele săptămâni se va putea contura mai clar imaginea producției din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.