Accident de muncă pe șantierul Spitalului Regional Craiova. Un tânăr de 23 de ani a căzut de la etajul 3.
Un tânăr de 23 de ani, cetățean al Republicii
Moldova, a ajuns la spital după ce a căzut de la
etajul al treilea al clădirii aflate în construcție, pe
șantierul Spitalului Regional Craiova.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 7
septembrie, în jurul orei 10:42. Inspectoratul de
Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la
faptul că o persoană a căzut de la înălțime pe
șantier.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul
Secției 4 Poliție Craiova.
Din primele verificări a reieșit că tânărul, în timp
ce desfășura activități pe șantier, ar fi căzut de la
etajul al treilea.
Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale și a
fost transportat la spital pentru investigații și
tratament.
În urma incidentului a fost informat și
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru
săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din
culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu
exactitate a împrejurărilor în care s-a produs
accidentul.
















