Klaus Iohannis, MAE

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

De asemenea, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European – articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

„Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris”, se arata intr-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Pe agendă aflându-se subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.