Cine a câștigat încrederea românilor după criza politică. Rezultatele noului sondaj ARP

Cine a câștigat, încrederea românilor, după criza politică,. Rezultatele noului, sondaj ARPCriza politică din ultimele două luni a modificat percepția românilor asupra principalilor lideri politici.

Potrivit unui sondaj realizat de Agenția de Rating Politic (ARP), cei mai mulți dintre actorii politici importanți și-au consolidat

nivelul de încredere, în timp ce alții au rămas la aceleași cote.

Liderul AUR, George Simion, ocupă primul loc în clasamentul încrederii, cu 35% dintre respondenți declarând că au încredere în

acesta. Pe poziția a doua se află Ilie Bolojan, cu 29,5%, urmat de Nicușor Dan, care este creditat cu 24,2%.

În top mai figurează Dominic Fritz, cu 20,1%, și Oana Gheorghiu, cu 17,7%.

Comparativ cu luna aprilie 2026, înainte de declanșarea crizei politice, sondajul arată creșteri importante pentru mai mulți

lideri. Încrederea în Ilie Bolojan a urcat de la 21,8% la 29,5%, George Simion a crescut de la 31,3% la 35%, iar Dominic Fritz a

înregistrat cel mai mare avans, de la 13,4% la 20,1%.

În schimb, nivelul de încredere pentru președintele Nicușor Dan a rămas practic neschimbat, la aproximativ 24%, la fel ca în

cazul lui Sorin Grindeanu, care se menține la 14%.

Reprezentanții ARP remarcă faptul că președintele Nicușor Dan stagnează la un nivel relativ scăzut al încrederii publice, de doar

24,2%, la un an de la preluarea mandatului. Potrivit analizei, acesta beneficiază de susținere atât din partea electoratului PNL și

USR, cât și din partea unei părți a votanților PSD.

Concluzia generală a studiului este că principalele partide și figurile politice importante au reușit să își păstreze sau chiar să își

consolideze bazinul electoral în contextul tensiunilor politice din ultimele luni.

Sondajul Agenției de Rating Politic a fost realizat în perioada 30 iunie – 3 iulie 2026, pe un eșantion reprezentativ de 1.774 de

persoane. Marja de eroare este de ±2,8% la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.