Parlamentarii PMP au iniţiat un proiect legislativ care abrogă prevederile legale pe baza cărora statul subvenţionează partidele politice, urmând ca sumele economisite să fie utilizate în scop social, a anunțat deputatul Marius Paşcan, preşedintele executiv al PMP.
„Începând cu anul 2008, partidele politice primesc subvenţie lunară de la bugetul de stat, în condiţiile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Astfel, în anul 2008, subvenţiile plătite partidelor politice au fost în valoare de 8,1 milioane lei, iar în anul 2019 acestea au fost în valoare de 253 milioane lei.
Cheltuielile totale în termeni nominali, înregistrate în baza Legii nr. 334/2006, au depăşit 700 de milioane lei. Pe de altă parte, conform Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, copiii primesc alocaţie lunară de la bugetul de stat. Concret, în anul 2008, sumele virate pentru plata alocaţiei de stat a copiilor au fost în valoare de 2.586 milioane lei. În anul 2019, acestea au fost în valoare de 6.320 milioane lei.
Prin urmare, observăm o discrepanţă majoră între politicile statului, care favorizează partidele politice în detrimentul copiilor. Mai precis, între anii 2008-2019, dacă subvenţiile plătite partidelor politice au crescut de 31 de ori, în schimb, în aceeaşi perioadă, sumele virate aferente alocaţiei de stat pentru copii au crescut numai de 2 ori! Mai mult, în anul 2020, bugetul alocat subvenţiilor partidelor politice este de 181,4 milioane lei”, a declarat Marius Paşcan, într-un comunicat de presă.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.