Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT,in perioada octombrie – decembrie 2019, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 6.233 proceduri de achiziţie publică.
Dintre aceste proceduri, aproximativ 15% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 24.499 de contracte subsecvente (loturi).
Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise 15 avertismente de integritate în valoare totală de 19,1 milioane lei (aprox. 4 milioane euro).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.505 autorităţi contractante, 7.226 de operatori economici şi 143.969 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.
Rezultate în anul 2019
În perioada ianuarie – decembrie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 21.364 proceduri de achiziţie publică.
Dintre aceste proceduri, aproximativ 16% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 90.003 contracte subsecvente (loturi).
Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise 40 avertismente de integritate în valoare totală de 618,9 milioane lei (aprox. 129,5 milioane euro).
Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 31 decembrie 2019
Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 31 decembrie 2019, 117 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de 1,16 miliarde lei (aprox. 244,16 milioane euro).
Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.
Dintre acestea, în aproximativ 97% din cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În 4 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictului de interese.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.”
În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 43.008 proceduri de achiziţie publică. Dintre acestea, aproximativ 8% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 193.272 contracte subsecvente (loturi).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 6.712 autorităţi contractante, 35.126 operatori economici şi 700.924 persoane distincte.
De asemenea, în 54 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.
Clarificări acordate persoanelor interesate
Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 1600 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanţilor, etc.
Ce este şi cum funcţionează sistemul PREVENT
Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.
Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).
Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.
În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.