Bolojan: Fără coaliție cu PSD, prioritatea este salvarea fondurilor din PNRR!Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal, a anunțat marți că formațiunea a decis inițierea unor negocieri cu USR, UDMR și grupul Minorităților naționale, în vederea formării unui guvern minoritar.
Potrivit acestuia, conducerea PNL a validat, în aceeași ședință, și decizia de a exclude o eventuală coaliție cu PSD.
Bolojan a precizat că discuțiile cu partenerii parlamentari vor avea loc în perioada imediat următoare, scopul fiind identificarea unei formule funcționale de guvernare în contextul actualei instabilități politice.
El a subliniat amploarea responsabilității, în condițiile în care România trebuie să gestioneze proiecte majore de investiții în infrastructură, educație, sănătate și reabilitare urbană, finanțate în mare parte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În acest sens, liderul liberal a propus instituirea unui moratoriu parlamentar, care să permită adoptarea rapidă a legislației
necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Măsura ar urma să beneficieze de sprijin transpartinic, pentru a evita
pierderea fondurilor europene ce trebuie absorbite până la finalul lunii august.
Bolojan: Fără coaliție cu PSD, prioritatea este salvarea fondurilor din PNRR!
”Responsabilitatea este una imensă, având în vedere provocările. Una dintre cele mai importante probleme este legată de
investițiile în autostrăzi, școli, spitale și reabilitarea blocurilor. Acestea sunt finanțate din PNRR. Pentru a absorbi acești bani
până la finalul lunii august, este nevoie de sprijin parlamentar pentru a vota legislația necesară îndeplinirii jaloanelor. Vom
propune un moratoriu parlamentar, astfel încât, indiferent de culoarea politică, România să nu piardă aceste sume”, a declarat
premierul Ilie Bolojan
În plan politic, Bolojan a reamintit că PNL a avertizat anterior asupra riscurilor declanșării unei crize guvernamentale și a făcut
apel la PSD pentru menținerea stabilității. În lipsa unui consens, decizia partidului de a nu mai forma o coaliție cu social-
democrații a fost reconfirmată.
Referitor la eventuale negocieri cu alte formațiuni, inclusiv AUR, liderul PNL a precizat că mandatul actual vizează exclusiv
dialogul cu partidele aflate în prezent în sfera guvernamentală – USR, UDMR și Minoritățile naționale. Cu toate acestea, el a
subliniat că propunerea privind moratoriul pentru PNRR ar trebui discutată la nivelul tuturor grupurilor parlamentare, având în
vedere importanța strategică a accesării fondurilor europene și finalizarea investițiilor publice.













