Moţiunea simplă pe Transportur va fi dezbătută astazi

Moţiunea simplă pe Transportur va fi dezbătută astazi

Emotii mari pentru ministrul Transporturilor Razvan Cuc, moţiunea simplă pe Transportur va fi dezbătută astazi in plenul Camerei Deputaţilor, urmand ca miercuri sa primeasca votul final.

 

Motiune este initiata  de PNL şi PMP. Deputatul liberal Lucian Bode a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple ‘Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3’, iniţiată de PNL şi PMP.

Poate sunteţi surprinşi că, la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către dl Răzvan Cuc, Opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. (…) Într-o lună de mandat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian, se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare. În cele câteva săptămâni de mandat, dl. ministru Cuc a girat o serie de modificări legislative care aruncă în derivă transportul public de persoane, intrajudeţean, interjudeţean şi transportul în regim de taxi. Pentru aceste motive, deputaţii PNL şi PMP depun moţiunea simplă”, a precizat Bode.

“De ce trebuie să plece Răzvan Cuc acasă? Pentru că este cel mai slab ministru al celui mai slab Guvern din istoria României. Faptul că acesta a fost instalat pentru a treia oară pe fotoliul de ministru al Transporturilor arată clar că liderilor PSD nu le pasă de România. Un simplu calcul demonstrează că, de când PSD, în epoca Dragnea, a intrat la guvernare, acest om a fost cel care a deţinut această funcţie pentru 11 luni. În concluzie, dezastrul de la Transporturi, marcat de eşecul construirii autostrăzilor, i se datorează în mare măsură dumnealui.

Răzvan Cuc va intra în istorie ca ministrul care a inaugurat cei mai puţini km de autostradă şi ca omul care a tratat cu aroganţă o ţară întreagă! (…) Răzvan Cuc este exponentul dezastrului din transporturi. După ani de zile de promisiuni, după ce niciun ministru al Transporturilor instalat de PSD nu a făcut absolut nimic pentru a ajuta la dezvoltarea reală a reţelei de transporturi şi a reduce implicit şi decalajul de dezvoltare dintre regiuni, menţinerea lui Răzvan Cuc pe acest post nu înseamnă decât un singur lucru: confirmarea că autostrăzile visate de zeci de ani se vor face la Sfântu’ Aşteaptă!”, spun semnatarii moţiunii intitulate “Mandatul ministrului Cuc cu numărul trei este unul de nota 3”, se arata in textul motiunii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.