Managerul Spitalului Municipal Calafat, acuzat de conflict de interese administrativ

Managerul Spitalului Municipal Calafat, Niță Dorin-Stelian, este acuzat că a încălcat regimul conflictului de interese administrativ după ce ar fi luat mai multe decizii care au vizat direct activitatea profesională a soției sale.

Managerul Spitalului Municipal Calafat, acuzat de conflict de interese administrativ

Potrivit informațiilor făcute publice, în calitate de

manager al unității medicale, acesta a emis, la

data de 19 aprilie 2021, o decizie prin care soția sa

a preluat atribuțiile funcției de medic șef al Secției

Pediatrie.

Ulterior, managerul a aprobat fișele de evaluare a

performanțelor profesionale individuale ale

acesteia, precum și referatele de necesitate î

ntocmite la nivelul secției și avizate de soția sa în

calitate de șef de secție.

Documentele respective au fost aprobate în

perioada 7 mai 2021 – 17 noiembrie 2025.

Conform constatărilor, faptele sunt considerate

incompatibile cu prevederile art. 178 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, care reglementează situațiile de conflict

de interese în exercitarea funcțiilor de conducere

din unitățile sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.