Ionut Stroe, ministrul Tineretului: Trebuie să existe un mix de finanţare din zona publică şi privată și mi-aş dori o lege a sponsorizării

0
Ionut stroe, pnl dolj, deputat

Ministrul tineretului și sportului, Ionuț Stroe, a declarat, marţi, la conferința de presă prilejuită de preluarea mandatului, că prioritățile sale ca ministru sunt: regândirea rolului Ministerului Tineretului și Sportului și relansarea activității statului în domeniile sportului și tineretului.

“Prima zonă de interes pentru mine este finanţarea. Pentru că avem mari probleme în acest domeniu. Trebuie să existe un mix de finanţare din zona publică şi privată și mi-aş dori o lege a sponsorizării modificată care să cointereseze mediul privat să aducă bani în sport. În plus, mi-aş dori să eliminăm prevederile toxice ale Ordonanţei 114, pentru că înaintea ei, sportul românesc îşi găsea finanţare în acele taxe de viciu, alcool, tutun şi aşa mai departe”, a spus noul ministru.

La evenimentul de la sediul MTS au participat premierul Ludovic Orban şi vicepremierul Raluca Turcan.

Acesta a precizat că a observat o lipsă de planificare şi de strategie generalizată în ambele domenii, sport și tineret. „Spun de la bun început că activitatea acestui minister se va baza pe o strategie. Aşa cum ne dorim o strategie pe fiecare sport în parte”, a adăugat Ionuţ Stroe.

La evenimentul prilejuit de instalarea oficială în funcţie a ministrului Ionuţ Stroe au participat mai mulţi preşedinţi de federaţii sportive precum Vasile Cîtea (FR de Box), Elisabeta Lipă (FR de Canotaj), Răzvan Burleanu (FR de Fotbal), Cristinel Romanescu (FR de Tenis de Masă), Nicu Vlad (FR de Haltere), Alin Petrache (FR de Rugby), Camelia Potec (FR de Nataţie şi Pentatlon Modern), Răzvan Pîrcălabu (FR de Lupte), Irina Deleanu (FR de Gimnastică Ritmică), Gheorghe Vişan (FR de Volei), Norris Măgeanu (FR Automobilism), Gabriel Toncean (FR Culturism), precum şi preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Cristian Balaj şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu și secretarul general COSR, George Boroi. Din partea organizațiilor de tineret, au fost prezenți Mihai Dragoș și Gabriel Carnariu (CTR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here