ANAF a descoperit un grup de 103 persoane fizice care, în perioada 2023–2024, ar fi încasat venituri substanțiale de pe platforme precum OnlyFans și LiveJasmine.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a declanșat o nouă serie de controale de amploare, vizând persoane fizice care au obținut venituri semnificative din crearea de conținut video pe platforme pentru adulți.
Potrivit unui comunicat al ANAF, inspectorii Antifraudă au demarat verificări asupra unui prim grup de 103 persoane fizice care, în perioada 2023–2024, ar fi încasat venituri substanțiale de pe platforme precum OnlyFans și LiveJasmine (operate de Fenix International, respectiv JWS International).
ANAF a descoperit venituri nedeclarate de peste 64 de milioane de lei
Analiza preliminară efectuată de Fisc indică faptul că aceste venituri – cu o valoare totală
impresionantă de 64,25 milioane de lei – nu au fost declarate către autoritățile fiscale.
-
În urma evaluărilor de risc, ANAF a estimat că obligațiile fiscale nedeclarate (impozit pe
-
venit, CAS și CASS) se ridică la aproximativ 7,9 milioane de lei.
-
De asemenea, persoanele vizate sunt atât bărbați, cât și femei, cu vârste cuprinse
-
între 20 și 49 de ani. Sumele încasate de fiecare persoană variază considerabil, pornind
-
de la 200.000 de lei și ajungând până la 3,15 milioane de lei în perioada supusă
-
verificării.
Urmează un val și mai mare de controale!
Acțiunea de control nu se oprește aici. ANAF a anunțat că, în prezent, alte 384 de
persoane fizice din același domeniu, care au încasat venituri cumulate de circa 280 de
milioane de lei, fac obiectul unor analize de risc aprofundate.
Aceste verificări se înscriu în strategia ANAF de combatere a evaziunii fiscale în mediul
online, un sector în continuă expansiune, unde metodele de fraudă se diversifică rapid.
Instituția subliniază eforturile consistente depuse pentru reducerea neconformării fiscale în
toate domeniile cu risc ridicat.













