Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, şi mama fetiţei au fost audiaţi luni seară. Tatăl vitreg al fetiţei care a fost ucisă şi incendiată pe un câmp din judeţul Arad a fost reţinut pentru 24 de ore. El ar fi spus la audieri că fetiţa a murit după ce a căzut şi s-a lovit la cap, scrie aradon.ro
Fetița avea patru ani și mai avea un frățior în vârstă de trei ani. Copiii locuiau într-un apartament din Vlaicu, alături de mama lor și de iubitul acesteia, un tânăr de 23 de ani. Cei doi trăiau în concubinaj de aproximativ un an și jumătate.
Mama celor doi copii era însărcinată cu iubitul ei, iar săptămâna trecută a născut. La momentul decesului fetiței de patru ani, mama acesteia era în spital, năștea.
După ce polițiștii au descins în apartament, mama – înpreună cu bebelușul, dar și cu băiatul de trei ani au fost conduși la un centru al DGASPC – iar tânărul de 23 de ani a fost condus la audieri.
Nu este clar, în momentul de față, cum a justificat tânărul lipsa fetiței în fața mamei.
Potrivit informațiilor pe care le deținem, tânărul de 23 de ani, ar fi declarat în cadrul audierilor că sâmbătă a vrut să le facă baie celor doi copii – fetiței de 4 ani și fratelui acesteia în vârstă de 3 ani – și că, la un moment dat, copila a alunecat în baie, s-a lovit la cap și a murit. Apoi, ar fi pus trupul neînsuflețit al micuței într-un geamantan, a comandat un taxi și a aruncat cadavrul pe terenul din cartierul Bujac, dar că nu l-a incendiat.













