Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marti, la Palatul Cotroceni, că țara noastră se bucură de cel mai înalt nivel de securitate din întreaga ei istorie.
''În ceea ce privește rolul României în NATO, la Summitul de la Vilnius România...
„Suntem în fața unui test istoric”, spune Klaus Iohannis despre războiul din Ucraina, în timpul discursului ținut la Reuniunea Liderilor de la München. El face un apel la unitate în fața liderilor NATO, informează Mediafax.
„Prezența dumneavoastră la București evidențiază...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, sustine ca o dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea naţională, nu se poate face pe cioturi de text şi pe bucăţi de ştiri. De asemenea, liberalul spune ca este necesar să...
Judecătorii ICCJ au decis, miercuri, că fostul președinte al României Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, după ce a respins recursul acestuia împotriva deciziei CAB care stabilea același lucru. Decizia e definitivă și nu poate fi atacată.
„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocat de preşedintele Klaus Iohannis, se reuneşte miercuri la Palatul Cotroceni, la ora 13.00.
''Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 26...
Presedintele Klaus Iohannis se va întlni astazi, la ora 13,00, la Palatul Cotroceni, cu Prim-ministrul Nicolae Ciuca pentru a discuta situatia de securitate de pe Flancul Estic, transmite Administrația Prezidențială.
Şeful statului a salutat, joi, anunţurile preşedinţilor SUA, Joe Biden,...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a demisionat din Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, informează News.ro.
”Vă rog să luati act de renunţarea mea unilaterală la calitatea de memmbru titular al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, instituţie pe care cu...
In cadrul Proiectului “Securizare completa (outdoor/indoor) a Aeroportului International Craiova” a fost semnat astazi, 5 iulie 2021, Contractul de Furnizare Echipamente de Securitate.
In urma desfasurarii procedurii de achizitie a fost declarata castigatoare Societatea Comerciala MAGUS PROTECT TECHNOLOGIES SRL, cu...
Alexandru Rafila a vorbit, duminică seară, la B1TV, in emisiunea lui Silviu Manastire, despre informațiile aparute in spatiul public privind colaborarea tatălui său cu Securitatea.
„Foarte multe dintre informatii nu sunt adevarate. Tata a terminat Medicina in 1960, eu m-am nascut...
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, ar fi fost colaborator al Securității, spun cei de la CNSAS.
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare si a dispus introducerea la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.