''Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom depăși cu bine perioada dificilă pe care o traversăm și vom reveni cât mai repede la normalitate. Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile pentru sănătatea noastră,...
''Dragi romani!
Ne regăsim în taina sfântă a celei mai mari sărbători creștine, o celebrare a vieții și a speranței. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Și în acest an,...
''Gândurile și urările mele se îndreaptă către toți creștinii care sărbătoresc Sfintele Paști, fie că sunt în țară sau în diaspora.
Sărbătoarea Paștelui ne reunește pe toți în spiritul compasiunii și al apropierii de ceilalți, cu bucuria veștii că Domnul...
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 17 aprilie. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit...
Kaufland România anunță programul de funcționare al magazinelor din întreaga țară, de Paște și de 1 mai.
Programukl Kaufland sâmbătă 1 mai 2021.
Magazinele Kaufland vor fi deschise de luni până sâmbătă de la ora 7:00 la ora 21:00 și duminica...
Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale va suferi modificări în perioada Sfintelor Sărbători Pascale.
Astfel, în intervalul 30 aprilie – 3 mai 2021 toate oficiile poştale din mediul urban şi...
Școala Populară de Artă și Meserii “Cornetti” Craiova organizează în holul central al Consiliului Județean Dolj prima ediție a Expoziţiei, ”Sărbători Pascale -
Artă, Tradiție și Simboluri”, având ca temă Arta populară .
Peste patruzeci de exponate au fost realizate de...
Premierul Florin Cîțu anunță, într-un mesaj pe Facebook, ca pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00, iar magazinele să rămână deschise până la ora 20.00, vineri...
Hipermarketurile și supermarketurile Auchan, precum și magazinele de proximitate MyAuchan independente vor avea în acest an un program special de Paște diferit față de anii trecuți.
Astfel, având în vedere multiplele eforturi depuse de angajați în acestă perioadă pentru...
Cei 74 de seniori găzduiţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice care funcţionează sub autoritatea Primăriei municipiului au avut parte de activităţi diverse în preajma sărbătorilor pascale.
Astfel, o parte dintre aceştia au făcut, în Săptămâna Mare, o vizită la Grădina...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.