Vremea va deveni din ce în ce mai rece în perioada următoare, iar din 18 noiembrie e posibil sa avem precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare, aunta ANM.
Potrivit meteorologilor, Probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse și posibil însemnate...
Astazi debuteaza cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Educatiei, peste 45.000 de candidaţi sunt așteptați să participe, începând de luni, 20 august, la probele celei de-a doua sesiuni (august - septembrie) a examenului...
Indicele Robor la trei luni a crescut la 2,82%, cel mai mare nivel din octombrie 2014 până în prezent, anunta Banca Naţională a României (BNR).
De asemenea, indicele Robor la şase luni a crescut marţi la 2,95%, cel mai mare...
Inspecţia Judiciară a luat in vizor dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2018.
''Inspecţia Judiciară va efectua un control la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare, precum şi la Înalta...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018, un număr de 2.600 cereri, pentru o suprafaţă de...
În contextul definitivării cadrului legislativ aplicabil măsurilor de mediu şi climă, precum şi în urma lansării campaniei de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2018, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmăreşte o intensificare a acţiunilor de informare...
Primaria orasului Horezu invita locuitorii la dezbaterea publica privind bugetul local pe anul 2018. Astfel, joi, 15 februarie 2018, orele 14,00, în sala de conferințe a Casei de cultură, are loc dezbaterea publică a proiectului bugetului local al orașului...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează potenţialii beneficiari că până la data de 29 decembrie 2017 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare, ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, conform...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 15 decembrie 2017 inclusiv, se depun Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2018, conform...
Avocatul Gheorghe Piperea trage un semnal de alarma legat de creditele romanilor si prevede un an 2018 foarte greu, cand cursul la euro va trece de 5 lei, iar robor va trece de 5%.
''In timp ce debitorii romani asista pasiv...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.