Statutul cadrelor militare, partial neconstituţional

Statutul cadrelor militare, partial neconstituţional

În ziua de 29 ianuarie 2019, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepţii de neconstituţionalitate:

A. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.34 şi ale art.35 alin.(2) şi (3) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare:

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art.34 şi art.35 alin.(3) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt neconstituţionale.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.35 alin.(2) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

B. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2331 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art.350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art.2331 alin.(2) şi alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 şi ale art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 sunt neconstituţionale.

2. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma “care con-stituie mijloace de probă” din cuprinsul art.2331 alin.(5) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) şi (3) din acelaşi articol este neconstituţională.

3. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma “care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din acelaşi articol este neconstituţională.

4. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2331 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003.

5. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2331 alin.(4) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 şi ale art.350 alin.(2) din Legea nr.207/2015.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Leave a Reply

Your email address will not be published.