Aproape jumatate din angajatii din învățământul preuniversitar sunt dispusi sa se vaccineze, a declarat joi, ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu, la la RFI .

”Noi am inițiat o interogare a întregului sistem. Întrebarea a fost adresată tuturor celor 340 de mii de membri ai sistemului național de educație. Până în momentul de față, învățământul preuniversitar se apropie, deci în momentul acesta, data limită este vineri, 15 ianuarie, orele 16, până în acest moment, personalul din sistemul de învățământ preuniversitar se apropie de 50% cu privire la disponibilitatea de vaccinare, fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligație legală de vaccinare, iar în sistemul de învățământ universitar suntem deja la 60%”, a declarat ministrul Educatiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here