Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, urmat de Emil Boc, Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Topul notorietăţii este deschis de Victor Ponta, de care au auzit 96,4% dintre cei chestionaţi, iar pe locul al doilea este Diana Şoşoacă (95%), potrivit news.ro.
Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, 37% dintre participanţii la sondaj declarând că au încredere destul de multă şi foarte multă în Secretarul General Adjunct al NATO.
În clasament urmează Emil Boc cu 36.3% încredere destul de multă şi foarte multă, respectiv Victor Ponta cu 24.9% încredere destul de multă şi foarte multă.
Clasamentul este continuat de Marcel Ciolacu cu un capital de încredere de 24%, Nicolae Ciucă cu 20%, George Simion cu 19.8% şi Diana Şoşoacă cu 18.5%.
În Dacian Cioloş au încredere destul de multă şi foarte multă 15.8% dintre participanţii la sondaj, în Mihai Tudose au încredere 13.5%, iar în Cătălin Drulă 9.5%.
CLASAMENTUL NOTORIETĂŢII
Topul notorietăţii este condus de Victor Ponta – 96,4%, urmat de Diana Şoşoacă – 95%, Marcel Ciolacu – 94,2%, Emil Boc – 90,9%, Mircea Geoană – 89,1%.
Pe următoarele locuri sunt: Dacian Cioloş – 84,5%, George Simion – 82,8%, Nicolae Ciucă – 82,6%, Mihai Tudose – 54,8% şi Cătălin Drulă – 46,7%.
”Datele relevă că doi lideri care nu sunt implicaţi direct în viaţa politică naţională şi anume: secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, respectiv primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc conduc detaşat în clasamentul încrederii. Cei doi se menţin în vârful acestei ierarhii de peste jumătate de an, ceea ce scoate în evidenţă atât starea de nemulţumire, cât şi o anumită preferinţă consistentă a populaţiei României pentru repere politice neimplicate direct în conducerea ţării în acest moment.
Pe de altă parte, nici liderii politici care conduc partidele de opoziţie nu reuşesc deocamdată să atingă niveluri foarte ridicate de încredere, iar în cazul liderului USR, nici de notoritate, chiar dacă e în uşoară creştere în comparaţie cu măsurători anterioare”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.