muresan, pnl

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), viceliderul Grupului PPE din Parlamentul European, a transmis astăzi o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi în atenţia vicepreşedintelui executiv al Comisiei pentru Economie, Valdis Dombrovskis, şi a comisarului european pentru Piaţă Internă, Thierry Breton, în care solicită eliminarea accesului companiilor ruseşti la toate achiziţiile publice din Uniunea Europeană.

„Rusia îşi intensifică agresiunea faţă de Ucraina. De aceea, este nevoie urgentă să impunem noi sancţiuni economice faţă de Federaţia Rusă. În acest context, propun eliminarea de urgenţă a accesului companiilor ruseşti la toate achiziţiile publice din Uniunea Europeană”, afirmă deputatul european în scrisoarea către preşedintele Comisiei Europene.

„Conform datelor disponibile în baza de date a Direcţiei pentru piaţă internă din Comisia Europeană, într-un singur an, companiile ruseşti au câştigat peste 20 de contracte publice în Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Ungaria, Ţările de Jos şi Polonia. Aceste contracte au fost evaluate la peste 150 de milioane de euro.

Şi mai îngrijorător este că, în alte state membre, companiile ruseşti au obţinut contracte publice în proiecte de infrastructură-cheie, cum ar fi căile ferate.

Faptul că firmele ruseşti, inclusiv întreprinderile de stat, pot câştiga în continuare contracte importante şi valoroase în întreaga UE este inacceptabil şi poate duce la slăbirea măsurilor luate anterior de UE împotriva Rusiei”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureşan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.