Scandal pe strada Râului din Craiova: trei persoane cercetate pentru agresiune și violare de domiciliu. Polițiștii doljeni au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și
violare de domiciliu, în urma unui conflict petrecut în seara de 3 iunie, pe strada Râului din
Craiova.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în jurul orei 21:45, o femeie de 55 de ani a sesizat prin apel că mai multe
persoane sunt implicate într-o stare conflictuală.
Scandal pe strada Râului din Craiova: trei persoane cercetate pentru agresiune și violare de
domiciliu
La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Secțiilor 2 și 6 Poliție Craiova, însă conflictul se încheiase până la sosirea
acestora.
Din primele cercetări a reieșit că scandalul ar fi pornit spontan, după ce o femeie de 40 de ani i-ar fi adresat injurii și cuvinte
jignitoare unei tinere de 18 ani.
Ulterior, femeia, împreună cu fiul său, în vârstă de 26 de ani, și concubinul acesteia, de 48 de ani, ar fi pătruns în curtea
locuinței tinerei și ar fi agresat-o fizic atât pe aceasta, cât și pe o femeie de 30 de ani aflată în imobil.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs
incidentul.












