Romania, o noua criza economica provocata de piata constructiilor

Romania, o noua criza economica provocata de piata constructiilor

Aceiasi poveste ca si in 2009, piata imobiliara se prabuseste de luna la luna, iar pana la o noua criza economica mai avem un pas mic dar sigur. Desi au incercat resuscitarea unui personaj aflat in agonie de peste 9 luni, vanzarile imobiliare au scazut inca din vara lui 2018, politicienii nostri, avand cultura economica asemenea unui santierist, au incercat un truc prost gandit, luand in calcul criza fortei de munca, reducand taxe si lasand o evaziune fiscala sa danseze lambada pe santierele patriei. Nu criza fortei de munca reduce cerere, care, dupa cum bine stim, a scazut cu peste 25% spre finalul anului 2018.

INS publica datele privind volumul lucrărilor de construcţii, care, asa cum spuneam mai sus, a scăzut în primele 11 luni din 2018 faţă de perioada similară din 2017, ca serie brută cu 4,1% şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,6%, potrivit datelor Institutului naţional de Statistică publicate astăzi.

Scăderea, ca serie brută, a fost reflectată la lucrările de construcţii noi (-8,5%). Creşteri au fost consemnate la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,6%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,6%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 29,1% şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,2%. Creştere a fost la construcţiile inginereşti (+10,1%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la lucrările de construcţii noi cu 6,3%. Creşteri au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,1% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 3,7%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 27,7% şi la clădirile nerezidenţiale cu 0,7%. Creştere s-a înregistrat la construcţiile inginereşti cu 11,4%.

În noiembrie 2018 comparativ cu noiembrie 2017, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a scăzut pe total cu 4,9%, scădere reflectată la lucrările de construcţii noi şi la lucrările de reparaţii capitale (13,3% fiecare). Creştere s-a înregistrat

la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 35,3%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 39,3% şi la clădirile nerezidenţiale cu 24,8%. Creştere s-a înregistrat la construcţiile inginereşti cu 23,7%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 4,6%, scădere reflectată la lucrările de construcţii noi cu 13,3% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 10,5%. S-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+29,8%).

Leave a Reply

Your email address will not be published.