Robert Negoiță, în atenția DNA. Percheziții la Primăria Sectorului 3
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este vizat de o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, potrivit unor surse judiciare. Procurorii au desfășurat miercuri percheziții la sediul Primăriei Sectorului 3, în cadrul unui dosar ce vizează fapte de corupție, potrivit unor surse Digi24.ro
Sursele indică faptul că investigația se află într-o fază incipientă, iar activitățile procedurale urmăresc strângerea de documente și probe relevante pentru cauză.
Ancheta ar avea legătură cu decizii administrative și contracte derulate la nivelul instituției, însă autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii oficiale privind acuzațiile concrete.
Robert Negoiță, în atenția DNA: se investighează construirea unui drum pe proprietatea privată a fratelui primarului Robert Negoiţă
Potrivit surselor citate, în dosar se investighează modalitatea prin care Primăria Sectorului
3 a construit din bani publici un drum pe proprietatea privată a fratelui primarului Robert
Negoiţă, care dezvolta un proiect imobiliar în acea zonă, sustin surse digi24.ro.
Reprezentanții DNA nu au comentat public informațiile, invocând confidențialitatea
anchetei. De asemenea, până la această oră, Primăria Sectorului 3 nu a transmis un punct
de vedere oficial.
Conform principiului prezumției de nevinovăție, Robert Negoiță beneficiază de toate
drepturile prevăzute de lege până la o eventuală soluție definitivă a instanței. Ancheta este
în desfășurare, iar eventuale clarificări sunt așteptate în perioada următoare.













