raluca

Persoanelor Fizice Autorizate le va fi recunoscută perioada în care au desfășurat activități ca vechime în muncă, respectiv vechime în specialitate, anunta Raluca Turcan, deputat PNL.

”Raluca Turcan, deputat PNL: „Persoanele Fizice Autorizate dobândesc vechime în muncă. Legea pleacă la promulgare.
O altă măsură pe care am lăsat-o la Ministerul Muncii a fost votată de către Parlament. Este vorba despre eliminarea unei discriminări la adresa persoanelor fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice și cărora nu li se recunoștea vechimea în muncă sau în specialitate.
Din acest motiv, foarte mulți tineri competenți care lucrau în regim PFA, atunci când trebuiau să demonstreze că au expertiză într-un anumit domeniu, vechime în muncă sau în specialitate, pentru a se prezenta la un concurs sau a accesa anumite proiecte – nu o puteau dovedi. Prin votarea legii se elimină acest tip de discriminare.
Atât timp cât aceste persoane plătesc asigurări de sănătate, taxe și contribuții la pensii, sunt persoane specializate, competente și cu spirit antreprenorial – statul nu are de ce să le interzică dreptul de a lucra în instituții publice care la angajare solicită vechime în muncă sau în specialitate.
Această inițiativă a fost preluată de USR, lucru care nici nu contează, atât timp cât am reparat o mare nedreptate. În acest moment peste 20% dintre tineri desfășoară activităţi economice în regim de PFA. Instituțiile statului ar avea de câștigat dacă la concursurile publice s-ar prezenta și acești tineri. Toți deputații PNL au votat pentru acest proiect.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.