Percheziţii DNA la 23 de adrese din Bucureşti, Dolj, Timiș, Vâlcea si Bacău

La aceasta ora au loc percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc!

Potrivit surselor judiciare digi24.ro, printre cei vizați se numără și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Acțiunile procurorilor nu s-au oprit aici, având loc descinderi simultane și la locuința directorului general al Registrului Auto Român (RAR).

Aceste percheziții semnalează o investigație complexă în mediul administrativ de vârf, legat de gestionarea unor contracte importante.

Percheziții DNA, mita de 6% dintr-un contract cadru!

Conform informațiilor obținute de Digi24, dosarul instrumentat de DNA ar avea în centru o presupusă faptă de corupție, cu o valoare consistentă.

  • De asemnea, potrivit procurorilor, investigația vizează un contract cadru a cărui valoare totală se ridică la aproximativ 23 de milioane de lei.

  • Valoarea presupusei mite ar fi fost de 6% din valoarea acestui contract cadru.

  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc!

Deși natura exactă a contractului și serviciile vizate nu au fost detaliate oficial, prezența directorului RAR în ecuație sugerează că ar fi vorba despre achiziții sau servicii esențiale pentru buna funcționare a acestei instituții cheie subordonate Ministerului Transporturilor.

Răzvan Cuc a ocupat funcția de Ministru al Transporturilor în mai multe rânduri, mandatul

său fiind marcat de decizii majore în infrastructură. Perchezițiile de la domiciliul său și al

șefului RAR ridică semne de întrebare serioase cu privire la modul în care au fost derulate

procedurile de achiziție publică în perioada respectivă.

La momentul transmiterii știrii, DNA nu a emis un comunicat oficial cu privire la acuzațiile

exacte sau la stadiul urmăririi penale. Este de așteptat ca, după finalizarea perchezițiilor,

procurorii să decidă dacă vor emite mandate de aducere sau vor dispune măsuri preventive

față de persoanele implicate.

Potrivit susrselor digi24.ro, Atât Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în perioada în

care PSD era condus de Liviu Dragnea, cât și directorul Registrului Auto Român ar trebui să

fie aduși la sediul Direcției Naționale Anticorupție.  Cei doi vor fi aduși de anchetatori, vor fi

audiați, iar la finalul audierilor procurorii DNA vor decide dacă dispun vreo măsură

împotriva acestora sau dacă ei vor fi cercetați în stare de libertate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.