Un șef de tren a murit în urma unui accident feroviar în județul Olt, unde două trenuri de marfă au fost implicate miercuri dimineaţă într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal în județul Olt.

La faţa locului s-au deplasat echipajele ISU, comisiile de cercetare ale CFR SA, AFER şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova.

”În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi.
Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului. În prezent, Planul Roșu este activat.
Situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă.
Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”, a scris ministrul Sorin Grindeanu, pe pagina de Facebook.

”Astăzi, 19 februarie 2025, un tren de marfă a deraiat pe magistrala 100 între haltele Mihăiești– Radomirești (secția Roșiori Nord – Caracal). Circulaţia feroviară este întreruptă ca urmare a deraierii mai multor vagoane aflate în compunerea trenului de marfă.

În acest moment, la următoarele trenuri ale CFR Călători care staționează, IR 1591 în Măldăieni, IR 1823 în Roșiori Nord, R 9015 în Drăgănești Olt,  se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Circulația se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Detalii despre aspecte referitoare la intervențiile ce au loc ca urmare a întreruperii circulației (timp de remediere și reluarea acesteia) pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

În funcție de durata intervențiilor vor fi stabilite masuri și pentru eventuale alte afectări de trenuri.”

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.