Un bărbat de 55 de ani, din Crauiova a fost tâlhărit de cinci minori! Potrivit IPJ Dolj, minorii au varste cuprinse între 10 și 14 ani si toți sunt din Craiova.
În cursul nopții de 18 spre 19 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
În jurul orelor 01.35, polițiștii au fost sesizați de către jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, cu privire la faptul că în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe strada Horia, din municipiul Craiova, au observat un grup de persoane care ar fi agresat un bărbat.
Cei în cauză au fost identificați de echipajul de jandarmi ca fiind 5 minori, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, toți din Craiova, fiind conduși ulterior la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orelor 24.00, cei cinci, în timp ce se aflau pe strada Horia, din municipiul Craiova, ar fi agresat un bărbat de 55 de ani, din localitate, căruia i-ar fi sustras portofelul și un telefon mobil, bunuri ce au fost recuperate de echipajul de jandarmi și predate persoanei vătămate.












