Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Timişoara, că până la finalul acestui an nu există resurse financiare care să satisfacă revendicările salariale ale categoriilor de bugetari care protestează în ultimele săptămâni.

”PNL, în momentul de faţă, nu susţine niciun fel de taxă pentru anul 2024, iar pe impozitul progresiv trebuie să existe o dezbatere nu doar la nivelul decizie politice, ci una împreună cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, astfel încât să găsim o formulă care să aducă modificările la Codul Fiscal. Astăzi, nu vorbim despre o cotă unică de impozitare, pentru că avem un impozit pe profit de 16%, impozitul pe venit de 10% şi impozitul pe dividende de 8%.

Ca atare, neavând o cotă unică şi având în continuare spaţiu de lucru pentru cota unică, neepuizându-şi sursa de a produce efectele în acest sens, mergem în continuare pe cota unică. Nu există motive de rupere a coaliţiei cu PSD în ceea ce priveşte luarea de măsuri fiscale. Linia roşie despre care am discutat, şi cred că am convenit, pentru că de aceea suntem într-o coaliţie şi ne-am asumat o responsabilitate, este cea legată de taxe şi impozite noi anul viitor, şi peste această linie nu trecem”, a subliniat Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.