Premierului Nicolae Ciucă a declarat marti, la ”Euro-Atlantic Resilience Forum – Black Sea Perspectives”, ca eforturile noastre naţionale individuale combinate cu cele ale aliaţilor şi partenerilor noştri ne-ar ajuta să îmbunătăţim rezilienţa şi să ne protejăm populaţia şi teritoriile.

„Cu această ocazie, liderii aliaţi au subliniat că rezilienţa este o responsabilitate naţională şi un angajament colectiv. În acest fel, activitatea de îmbunătăţire a rezilienţei va continua, inclusiv prin obiective şi planuri de implementare elaborate la nivel naţional, ghidate de obiectivele dezvoltate împreună de Aliaţi. Pentru perioada care urmează, NATO va continua să-şi accelereze adaptarea în toate domeniile, sporindu-ne rezilienţa la ameninţările cibernetice şi hibride şi consolidând interoperabilitatea, pe baza cooperării civ-mil.
E-ARC – Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă – face parte din această infrastructură. (…) În timpul relativ scurt de la inaugurarea sa, E-ARC s-a dovedit a fi un partener valoros. România are o bună reputaţie în domeniul securităţii cibernetice şi acest lucru a fost recunoscut în mod clar de statele membre UE atunci când am câştigat licitaţia pentru a găzdui Centrul European de Competenţă pentru Securitate Cibernetică (ECCC) la Bucureşti”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Eforturile noastre naţionale individuale combinate cu cele ale aliaţilor şi partenerilor noştri ne-ar ajuta să îmbunătăţim rezilienţa şi să ne protejăm populaţia şi teritoriile

„Cu toţii ne confruntăm cu vremuri tulburi, mai ales aici, în Flancul Estic şi pe malul Mării Negre. Dar eforturile noastre naţionale individuale combinate cu cele ale aliaţilor şi partenerilor noştri ne-ar ajuta să îmbunătăţim rezilienţa şi să ne protejăm populaţia şi teritoriile, fie ele naţionale, europene sau NATO”, a mai adaugat Nicolae Ciuca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.