buica, aep

miPreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Constantin Mituleţu-Buică, a declarat, vineri, ca lucrurile sunt puse la punct în privinţa organizării alegerilor locale din 27 septembrie şi de această dată nu vor fi probleme în procesul electoral şi nu există un risc cu privire la răspândirea noului coronavirus.

Mesajul meu este clar: cetăţenii să se prezinte la vot, pentru că un număr mare de cetăţeni va asigura cu siguranţă o reprezentativitate mai mare pentru un mandat de 4 ani al aleşilor de la nivelul fiecărei localităţi. Aşa cum autorităţile s-au organizat, şi de această dată nu vor fi probleme în procesul electoral şi nu există un risc cu privire la răspândirea virusului dacă regulile stabilite la nivelul secţiilor de votare vor fi respectate de către participanţii în procesul electoral, membrii secţiilor de votare, cât şi de alegătorii care se prezintă la urne.

Din punct de vedere tehnic, lucrurile au funcţionat şi vor funcţiona inclusiv în data de 27 septembrie, data alegerilor. La acest moment avem toate lucrurile aşezate, toate materialele necesare votării sunt la nivelul judeţelor şi vor ajunge la secţiile de votare mâine, pentru ca pe 27 septembrie să se desfăşoare alegerile locale în condiţii de pandemie. Toate materialele, inclusiv materialele de protecţie sanitară vor fi de această dată, ca noutate, în secţiile de votare. Cu excepţia condiţiilor de pandemie, cu stabilirea acestor reguli de protecţie sanitară, de distanţare fizică, nu au existat impedimente în organizarea procesului electoral din acest an”, a declarat, pentru AGERPRES, Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.