Ministrul Muncii incepe curatenia de iarna in minister

0

Violeta Alexandru incepe curatenia de iarna in Ministerul Muncii. In urma cu putin timp, ministrul a publicat o listă cu fosti angajaţi ai instituţiei despre care susţine că fac parte din Consilii de Administraţie (CA) ale institutelor de cercetare, menţionând cazul unor consilieri “numiţi politic” care, deşi au plecat din minister, nu s-au retras din CA-uri.

 

“Transparenţă totală în cheltuirea banilor publici. Despre angajaţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în Consilii de Administraţie. Public lista lor, aşa cum m-am angajat că fac încă de la audierea din Comisiile de specialitate ale Parlamentului. Demisia sau demiterea, după caz, a unor oameni din Minister (o bună parte consilieri, numiţi politic) văd că nu a reuşit să îi facă să se simtă obligaţi să se retragă şi din Consiliile de Administraţie ale institutelor de cercetare. De exemplu, Cristian Vasilcoiu, fost consilier al fostului Ministru al Muncii, O. Vasilescu, la Institutul Naţional Pentru Textile şi Pielărie şi în trecut, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării. Ion Gibescu, director de cabinet al fostului Ministru, la Institutul Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare. Am rezolvat eu lucrurile.

Înțeleg să îmi bazez mandatul pe o totală transparență referitor la activitățile și deciziile mele în calitate de Ministru. Astfel, începând de astăzi, în fiecare zi, voi publica agenda mea de lucru”,  scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here