Ziua de 25 octombrie reprezintă în calendarul naţional una din cele mai importante şi mai dragi date festive, depăşită doar de Ziua Naţională pe care o sărbătorim la 1 Decembrie. Iar această popularitate în rândul tuturor românilor provine din două aspecte, ambele la fel de importante.
Pe de o parte, momentul 25 octombrie 1944 reprezintă pentru fiecare dintre noi una din cele mai mari izbânzi militare din istoria noastră modernă. Eliberarea ultimului petec din pământul românesc smuls din trupul ţării printr-un act samavolnic a însemnat o reaşezare pe temelii normale a vieţii unei ţări întregi şi un prilej de renaştere a speranţei după ani lungi de vicisitudini şi suferinţe.
Pe de altă parte, de-a lungul anilor şi parcă mai intens în ultimele două decenii, armata şi-a păstrat poziţia fruntaşă în topul încrederii românilor în instituţiile ţării. Prin neimplicarea în lupta politică, prin siguranţa pe care o inspiră sau prin intervenţiile la dezastre majore în care s-au salvat vieţi omeneşti şi bunuri materiale, corpul militarilor români a câştigat enorm la capitolul simpatie în faţa fiecărui cetăţean al acestei ţări.
Mai mult decât atât, eforturile susţine îndreptate în direcţia modernizării şi profesionalizării şi prestaţia fără cusur a militarilor români prezenţi în teatrele de luptă din lume au făcut ca despre soldaţii români şi despre România, în general, să se vorbească la superlativ.
Sunt tot atâtea motive pentru ca astăzi, la moment aniversar, trebuie nu doar să le urăm ”La mulţi ani!” militarilor vâlceni şi colegilor lor, dar şi să le mulţumim pentru tot ceea ce fac, clipă de clipă, pentru noi şi pentru ţara aceasta. Să izbândiţi în tot ceea ce veţi întreprinde pe viitor şi să vă întoarceţi cu bine acasă la familii, la prieteni şi la comunitatea care vă stimează şi vă doreşte tot binele din lume!
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.