legea darii in plataDupa numerose incercari si reprosuri din partea Bancii Nationale a Romaniei, legea darii  în plată a intrat în vigoare. Astfel,  persoanele care au făcut un credit ipotecar şi nu-şi mai pot plăti ratele vor avea la dispoziţie varianta dării în plată, conform acestei legi. Acestea vor putea alege să cedeze băncii sau instituţiei financiare nebancare imobilul ipotecat şi vor scăpa de toate datoriile pe care le au în baza contractului de credit.  Darea în plată va fi posibilă doar cu îndeplinirea anumitor condiţii şi va implica o serie de costuri pentru persoanele fizice.

Potrivit actului normativ, „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii.

Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”, se precizează în textul de Lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.