Începând din data de 26 februarie, ora 3,00, la sediul ISU Olt, a fost activat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei format din specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Olt.

Structurile judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate pentru asigurarea misiunilor în sprijinul populaţiei, fiind în dispozitiv peste 700 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, cu aproximativ 200 de mijloace tehnice. Efectivele de intervenţie pot fi suplimentate cu personal aflat în turele libere.

Circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţeane se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar societăţile de deszăpezire acţionează cu peste 60 de utilaje şi au împrăştiat circa 200 de tone de material antiderapant. Se circulă cu dificultate pe Drumul Judeţen 679, pe tronsonul Mihăeşti-Seaca-Văleni, Drumul Judeţean 641, pe tronsonul Caracal-Cezieni, Drumul Judeţean 546, pe tronsonul Brebeni-Coteana şi Drumul Judeţean 546 C, pe tronsolnul Potcoava-Perieţi. În aceste zone sunt mobilizate utilaje de deszăpezire care acţioneză pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, dar şi pentru lărgirea drumului.

La nivelul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă s-a dispus asigurarea serviciului de permanenţă, cu personal specializat şi identificarea persoanelor fără adăpost în vederea transportului către spaţiile de cazare asigurate la nivelul localităţilor.

Echipajele structurilor MAI, cu sprijinul Poliţiei Locale Slatina desfăşoară misiuni de patrulare în vederea identificării persoanelor fără adăpost. Persoanele identificate vor fi transportate către spaţiile de cazare asigurate de administraţiile locale. În adăpostul pus la dispoziţie de CLSU Slatina au fost cazate noapte trecută şapte persoane fără adăpost.

În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, din datele comunicate de societate de distribuţie, a fost afectat un punct de transformare, iar aproximativ 50 de consumatori din comuna Izbiceni nu sunt alimentaţi cu energie electrică.

Recomandări:

Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să evite drumurile greu accesibile.

De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here