Klaus Iohannis contesta la CCR legea priving organizarea profesiei de mediator

Klaus Iohannis contesta la CCR legea priving organizarea profesiei de mediator

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale, vineri, 20 iulie a.c., o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Domnului VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

asupra

Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost transmisă de Parlament spre promulgare Preşedintelui României în data de 3 iulie 2018. Prin conţinutul normativ această lege cuprinde dispoziţii contrare normelor şi principiilor constituţionale consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi de art. 148 alin. (2) şi (4), pentru argumentele ce urmează a fi prezentate în continuare.

1. Art. I pct. 6 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie

Art. I pct. 6 din legea criticată prevede completarea art. 18 din Legea nr. 192/2006 cu un nou alineat, potrivit căruia: “Consiliul de mediere înfiinţează Institutul de formare continuă, în vederea creşterii calităţii pregătirii profesionale continue a mediatorilor autorizaţi”.

În primul rând, norma nu precizează statutul juridic al acestei entităţi, nefiind clar care sunt dispoziţiile aplicabile acestuia. În al doilea rând, este neclar dacă formarea profesională a mediatorilor va fi asigurată doar de această entitate sau rolul său va fi unul complementar celorlalţi furnizori de formare profesională prevăzuţi la art. 9 alin. (1) din lege, potrivit căruia: “Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate”.

Aceste neclarităţi privind statutul juridic al Institutului de formare continuă, respectiv raportul dintre acesta şi ceilalţi furnizori de formare profesională prevăzuţi deja de dispoziţiile Legii nr. 192/2006 generează o neclaritate în aplicare, contrar exigenţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

2. Art. I pct. 10 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie

Potrivit alin. (21) al art. 43 din Legea nr. 192/2006, părţile “vor încerca soluţionarea litigiului prin mediere” în cazurile prevăzute de art. 601 din lege. Forma aflată în vigoare precizează că “în procesele şi cererile în materie civilă şi comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere”.

Apreciem că modificarea adusă textului de lege încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie. Prin Decizia nr. 266/2014, Curtea Constituţională a arătat că “art. 601 din Legea nr. 192/2006 trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006. Astfel, în cazul în care părţile vor opta pentru mediere, în scopul rezolvării diferendelor existente între ele, acestea se vor prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii doar în situaţia în care vor considera necesară participarea la o astfel de şedinţă, pentru informaţii şi lămuriri cu privire la avantajele medierii. (…) Participarea la şedinţa de informare nu va mai reprezenta însă o obligaţie pentru părţi, ci o opţiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă, de soluţionare a conflictelor. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 este neîntemeiată”.

Astfel, prin această decizie Curtea a reţinut că în toate cazurile prevăzute de art. 601 din lege, participarea părţilor nu trebuie să reprezinte o obligaţie, ci o opţiune voluntară a părţilor. Prin urmare, dispoziţiile imperative “vor încerca soluţionarea litigiului prin mediere” încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale amintită, aducând atingere dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

3. Art. I pct. 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie

Potrivit dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 12 din legea criticată, “acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu”. În prezent, acordul de mediere autentificat de către un notar, reprezintă titlu executoriu. În privinţa înscrisurilor sub semnătură privată, art. 641 din Codul de procedură civilă arată că “înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege”. Din această perspectivă, apreciem că necorelarea celor două dispoziţii atrage neclaritatea dispoziţiilor art. I pct. 12 din legea criticată cu atât mai mult cu cât Legea nr. 192/2006 nu prevede un registru public pentru respectarea dispoziţiilor art. 641 din Codul de procedură civilă.

În plus, pe lângă această procedură, art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 reglementează şi posibilitatea părţilor de a solicita instanţei încuviinţarea înţelegerii părţilor printr-o hotărâre care reprezintă, de asemenea, un titlu executoriu. Într-o astfel de situaţie, nu este clar dacă cele două proceduri reglementate pentru obţinerea unui titlu executoriu reprezintă posibilităţi alternative sau dacă solicitarea adresată instanţei este condiţionată de parcurgerea procedurii instituite prin art. I pct. 12 din legea criticată.

Faţă de cele arătate, considerăm că dispoziţiile introduse prin art. I pct. 12 sunt neclare şi lipsite de previzibilitate şi, prin aceasta, contravin art. 1 alin. (5) în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.