Iohannis: Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi analizate după 1 decembrie

Iohannis:  Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi analizate după 1 decembrie

Klaus Iohannis a anunţat că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână,  iar propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi analizate după 1 Decembrie.

“Am primit astăzi, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru.I-am numărat, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua.

Eu nu sunt de acord să contribui la astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel.În acest sens, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie”, a declarat Iohannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.