Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță cetățenii că astăzi, 25 octombrie, între orele 13:00 și 20:00 accesul pe Bulevardul Constantin Brâncuși va fi oprit pe tronsonul cuprins între cele două sensuri giratorii din zona Stadionului Municipal.
De asemenea, accesul în parcarea stadionului va fi restricționat in intervalul amintit.
Vineri, 25.10.2019, între orele 1400-1945, are loc inaugurarea Stadionului Municipal TÂRGU JIU, prilejuita de meciul de fotbal din cadrul campionatului Ligii a II a între C.S. PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU și AS FC UNIVERSITATEA CLUJ. Buna desfășurare a misiunii este asigurată de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, Inspectoratului de Poliție Gorj și ale Inspectoratului pentru situații de Urgență Gorj.