gigel stirbu, pensii, speciale, solomon

Domnule Solomon, ne scuzaţi, putem să face o poză cu dvs.? Iertaţi-ne că până mai ieri n-am ştiut că sunteţi o valoare a României şi că sunteţi cu adevărat demn de o pensie specială.

Reacţia uluitoare a PSD-ului în faţa iniţiativei legislative depuse, în luna februarie a acestui an, de către PNL, printre ai cărei iniţiatori principali mă număr şi eu, şi care face referire la eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, este o ofensă la adresa tuturor românilor şi dovedeşte că la PSD patriotismul are şi el o limită.

Ieri, deputaţii din Comisia pentru muncă au eliminat pensiile speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor. Acest lucru a înfuriat la culme Partidul Social Democrat şi drept răzbunare, prin reprezentatntul lui de seamă, dl. Adrian Solomon, a depus un amendament prin care se elimină şi indemnizaţiile speciale pe care le primesc artiştii şi sportivii care se retrag din activitate.

Constatăm că PSD-ul indiferent unde s-ar afla, la putere sau în opoziţie este dăunător pentru România. Astfel, ieri, s-a încercat otrăvirea unei legi sănătoase pentru cetăţeni, printr-un amendament toxic, menit să aducă un prejudiciu de imagine PNL-ului. Şi ce să vezi? Victime colaterale: sportivii şi artiştii. Aceste valori incomensurabile ale societăţii noastre, adevăraţi ambasadori ai României care prin eforturile lor promovează şi dezvoltă imaginea ţării în afara graniţelor. Pentru PSD sportivii şi artiştii sunt buni doar la poze, în campanii electorale sau când e rost de performanţă. Dar în rest pe cine interesează de ei sau de imaginea României în lume, când PSD-ului i se taie cărările în a căpuşa bugetul naţional?!

Dacă acest amendament meschin şi nedrept, va trece astăzi şi de plenul Camerei Deputaţilor, voi solicita Guvernului să facă demersurile necesare astfel încât modificările propuse de PSD să nu fie aplicabile şi astfel sportivii şi artiştii să nu aibă de suferit de pe urma răfuielilor politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.