Go to ...

Cronica Olteniei

Ziar Oltenia - Ziarul oltenilor isteti

RSS Feed

FSANP: Ministrul Justitiei are dosar penal pentru abuz în serviciu


Tudorel Toader, ministrul Justritiei are deja un dosar penal pentru abuz în serviciu în care a a fost declanşată urmărirea penală in rem, anunta FSANP.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat vineri 13 iulie 2018 că susţine protestele declanşate de către consilierii de probaţiune pe fondul lipsei de soluţii concrete şi asumate pentru rezolvarea unor probleme legate de deficitul de personal, calitatea precară a condiţiilor de muncă şi discriminări salariale.

Tergiversarea rezolvării acestor probleme subminează sistemul de justiţie în ansamblu, practic fiecare componentă fiind afectată de o abordare similară din partea ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader şi a interpuşilor domniei sale la conducerea serviciilor de probaţiune şi penitenciare subordonate.
Nici sistemul de probaţiune şi nici cel penitenciar nu pot funcţiona eficient în condiţiile unui deficit sever de personal raportat la numărul şi complexitatea cazurilor gestionate, dar şi a volumului în creştere al activităţilor presupuse de asigurarea supravegherii pe durata executării unor sancţiuni penale, în libertate sau în detenţie.

Calitatea precară a condiţiilor de muncă pentru cei aproape 550 de consilieri de probaţiune rămâne o problemă nerezolvată, situaţia fiind similară în sistemul penitenciar unde, în pofida promisiunilor repetate, lipseşte un plan multianual de investiţii şi o reglementare privind standardele minime de lucru.
Discriminările salariale şi calculul eronat al unor drepturi salariale par a fi o constantă instituţională la nivelul Ministerului Justiţiei şi a instituţiilor subordonate, interpretarea legilor fiind de foarte multe ori arbitrară iar rezolvarea problemelor de această natură fiind posibilă, în lipsa unui dialog real, doar în instanţă.

În acest context, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că un dosar penal referitor la abuz în serviciu şi restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală pe numele ministrului Tudorel Toader se află deja în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind declanşată urmărirea penală in rem. În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii părţii vătămate – Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au fost audiaţi, făptuitorul Tudorel Toader urmând a fi chemat în perioada următoare pentru a fi chestionat în legătură cu acuzaţiile de abuz în serviciu şi de restricţionare a dreptului de reprezentare sindicală.

Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *