Magistratii instantei supreme au dispus, vineri, arestarea preventiva pe o perioada de 16 zile a fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, in dosarul in care este acuzat ca a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu.
ÎCCJ a admis o contestație a DNA și a desființat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de 16 zile.
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.













