Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, că nu se poate aşa ceva, este inadmisibil, ca în unele județe, ambulanțele ajung la cazurile urgente după 5 sau 8 ore, iar testările COVID sunt şi ele întârziate, asta demonstreaza ca fostul ministru USR al Sanatatii nu a facut nimic in privinta pregatirii valului 4 COVID.
”Ancheta a relevat și altă situație care trebuie neapărat remediată. S-a ajuns ca în anumite județe, timpul de răspuns pentru urgențe majore să fie de 5 – 8 ore la ambulanță. Pentru testare COVID, ambulanțele vin la domiciliu cu 5 zile întârziere, nu se poate așa ceva. Vă rog să remediați. Asta arată că nu a fost pregătit valul 4, pentru că în iunie timpul de răspuns era mult mai mic, chiar și pentru testare se ajungea imediat.
Spitalele au solicitat din august să le fie repartizate concentratoare. Erau 40 de concetratoare și Ministerul Sănătății nu a luat în seamă aceste solicitări. Cine nu a răspuns ar trebui să răspundă chiar cu funcția. Responsabilii trebuie să plătească. Asta arată că nu a fost pregătit valul patru al pandemiei COVID”, a declarat Cîțu.













