Două persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în Craiova

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane, ambele în vârstă de 27 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Două persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2025 –

iunie 2026, cei doi ar fi procurat, deținut și

comercializat, în municipiul Craiova, droguri de risc

(canabis) și droguri de mare risc (cocaină).

În cadrul urmăririi penale au fost indisponibilizate

mai multe cantități de substanțe interzise. De

asemenea, în urma a trei percheziții domiciliare

efectuate în cursul zilei de ieri, polițiștii au

descoperit și ridicat cantități de cocaină și canabis,

o parte dintre acestea fiind deja porționate și

ambalate pentru vânzare. Totodată, au fost găsite

cântare electronice, grindere, obiecte ce prezentau

urme de substanță, precum și alte mijloace de

probă.

La data de 18 iunie 2026, procurorii DIICOT au

dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de

ore, iar astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din

cadrul Tribunalului Dolj a decis arestarea

preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de

zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din

cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele

cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile

procesuale prevăzute de lege, precum și de

prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.