Bărbat de 64 de ani, reținut pentru agresiune sexuală în Craiova

Bărbat de 64 de ani, reținut pentru agresiune sexuală în Craiova

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, incidentul a avut loc în seara zilei de 16 iunie, în jurul

orei 22:50. O sesizare a fost făcută de un tânăr de 26 de ani, care a reclamat faptul că prietena sa, în vârstă de 27 de ani, ar fi

fost agresată sexual de un bărbat.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că, pe fondul unei discuții în contradictoriu, suspectul ar fi atins-o pe femeie în zonele

intime.

Oamenii legii au informat victima cu privire la dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a

refuzat această măsură.

În urma cercetărilor și a probatoriului administrat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova, polițiștii Secției 5 au dispus, pe 18 iunie, reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de

Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Suspectul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a

unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.