Doi tineri, de 31 și 34 de ani, ambii din comuna Leu, au fost retinuti pentru lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Ieri, 30 iulie, polițiști din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au reținut, pentru 24 de
ore, doi tineri, de 31 și 34 de ani, ambii din comuna Leu, sub aspectul săvârșirii i
nfracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
În fapt, noaptea de 25 spre 26 iulie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii au
fost sesizați de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Leu, cu privire la
faptul că ar fi fost agresat fizic de două persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că în jurul orei 00.30, în incinta unui bar din localitate, între persoana vătămată și tânărul de 34 de ani a avut loc un conflict spontan.
Ulterior, cei doi au părăsit incinta barului, iar tânărul de 34 de ani ar fi lovit-o pe persoana vătămată de mai multe ori cu pumnii în zona feței.
În conflict ar fi intervenit un tânăr de 31 de ani, care i-ar fi adresat amenințări cu acte de
violență persoanei vătămate și ar fi lovit-o cu pumnii.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui
procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii i-au reținut pe cei
doi tineri, pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare
Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, 31 iulie, cei reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în
vederea luării unei măsuri preventive.
















