Braconaj

În urma unei acțiuni pe linia combaterii braconajului cinegetic, un bărbat de 39 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj – structura Segarcea, în timp ce se afla la vânătoare, în mod ilegal.

Bărbatul a fost depistat în noaptea de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, pe fondul de vânătoare nr. 26 Goicea, și a atras atenția echipajului de jandarmi prin utilizarea unui  dispozitiv tip proiector în încercarea de prinde vânatul existent în zonă, iar în urma controlului autoturismului a fost găsit și câine din rasa ogar, interzis la vânătoare.

    Câinele a fost predat în custodie unui angajat al fondului de vânătoare, iar pe numele persoanei în cauză s-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari” și ”vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare”, documente ce au fost înaintate structurilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Urmăriți Cronica Olteniei și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.