Un angajat al postului de stiri Romania Tv a fost retinut de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Petrea Emanoil, în vârstă de 49 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2015, inculpatul Petrea Emanoil, a produs, deținut și stocat pe sisteme informatice și medii de stocare (telefoane, tablete, hard-uri etc.), materiale pornografice care prezentau mai multe minore cu vârste cuprinse între 13-16 ani.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost identificate materiale pornografice cu mai multe minore  în timp ce întrețineau raporturi sexuale, atât cu inculpatul cât şi cu alte persoane de sex masculin sau aveau un comportament sexual explicit.

La data de 17.10.2016, au fost efectuate un număr de 3 percheziții domiciliare, la domiciliul inculpatului Petrea Emanoil situat în municipiul București, la locul său de muncă actual – sediul unui post de de televiziune, precum și la casa sa de vacanță din judeţul Vaslui ocazie cu care au fost ridicate sisteme informatice și medii de stocare (telefoane, tablete, hard-uri, camere video etc.).

Acţiunea a fost efectuată  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de  Combatere a Criminalităţii Organizate  – Vaslui și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București.

 

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului  Vaslui cu propunere de arestare preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.