Dancila trimite Corpul de Control la Ministerul Transporturilor și TAROM

0

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.

Acțiunea de control vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și are următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.
2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.
„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, consideră premierul Viorica Dăncilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here