Opt din zece șoferi vor fi afectați de noua taxă pe poluare, pe care Guvernul este nevoit s-o introducă, fiind vorba de un jalon care trebuie respectat pentru a accesa în continuare fondurile europene prin PNRR, a anuntat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Digi24.ro
Potrivit sursei citate, o decizie ar trebui luată până în luna iulie a acestui an, iar noua taxă ar urma să fie introdusă din 2026. Cele mai afectate vor fi persoanele care nu-și permit achiziția de masin noi.
„Acest jalon are un impact semnificativ asupra populației, având în vedere că peste 8 milioane de astfel de mașini se află în parcul auto al României, influențând implicit sistemul de impozitare al mijloacelor de transport”, a declarat Marcel Boloș, citat de sursa menționată.
Cum va funcționa noul sistem de impozitare
Potrivit informațiilor furnizate de Profit.ro, impozitul va fi calculat în funcție de emisiile de CO2 și, eventual, de norma Euro a vehiculului. Aceasta reprezintă o schimbare semnificativă față de taxa de primă înmatriculare introdusă în trecut de Guvernul Tăriceanu, care viza doar achizițiile de vehicule.
Noua formulă are avantajul că nu este discriminatorie, deoarece nu blochează importul de automobile second-hand, ci le impozitează pe baza gradului de poluare. Acest sistem este deja aplicat în majoritatea țărilor europene.











